Sa purcedem….
Se facea a fi o zi de sambata 29 Martie cand ma gandesc sa discut cu Andrei detalii despre o tura “de lene” prin Bucegi. Zis si facut, ma intalnesc la Romexpo cu el si punem tara la cale. Urma ca Duminica 30 Martie sa facem Jepii Mici sa ajungem la Cab. Caraiman iar apoi la Crucea Caraiman. Ok ramane sa ne vedem maine la 5:50 in gara? Da! Bun…Se face ora 20 si in adancul constiintei mele suna un clopotel ce avea sa ma anunte ca pe data de 30 martie ora 3 devine ora 4. Genial! Sau nu…..ii dau mesaj lui Andrei si il anunt “Ba vezi ca maine se da ceasu inainte cu o ora sa nu uiti!” “Mersi ba ca mi-ai zis eu habar n-aveam pierdeam trenu!”. Imi setez eu 3 alarme sa sune (sa fiu sigur ca ma trezesc la ora corecta). Al dracu ceas de la telefon nu s-a setat automat cu 1 ora ianinte dar instinctive ma trezesc la ora 4:28. La 4:31 primesc apel…..”Andrei Eco” damn vrea sa ma trezeasca…..resping apelu. Mai suna odata “ce o vrea frate?” raspund somnoros….”Ce faci ma? Hai cand ajungi?” …..”unde sa ajung ma? Acum m-am trezit” “Pai eu ma indrept spre gara” “pai ba e 4:30 a ramas san e vedem la 5:30!” “aualeu……a sunat alarma mai devreme….hai grabeste-te sit u sa ajungi mai repede”. Zis si facut, ma conformez si ajung la 5:20….Ia-l pe Andrei de unde nu-i.… booon…..ma duc in gara si iau bilet. La 5:40 apare si el grabit…..hai sa mergem!
“Ai coltari la tine?” “da ma am, am si piolet” bun……hai spre tren. Urcam voiosi in tren (si somnorosi) ne asezam in “vagonu’ cu etaj” sin e punem pe taclale “bad a coltarii astia sunt asa ba asa blab la” pana ne aude un tip de pe scaunu de alaturi “aaa si ce traseu vreti sa faceti?” “pai jepii mici….” Aaa bun frumos da sunteti echipati? Pai da…..si uite asa am intrat in vorba cu tipul respective si am aflat ca il cheama Vlad si ca se ducea la o tura de lene pana la Diham…Motaim in tren, ne trezim la 9:20, Andrei isi panseaza piciorul ala built, trenul intarzie 10 min. dar inbtr-un final ajungem in Busteni. Ne luam la revedere de la Vlad si purcedem spre intrarea in traseu. Neo prim sa facem ceva cumparaturi (adica o sticla de apa ca bugetul e redus) si da-I fuga spre traseu….gresim intrarea si o luam gresit pe alta strada…eh asta e se mai intampla. Ne intoarcem si gasim intrarea corecta. Ne apropiem de intrarea in traseu, imi scot betele de trekking le reglez si da-i fug ape traseu. Ajungem la indicatorul care ne anunta ca pana la cabana sunt 4 – 4 ½ ore de urcat….Ne calculam timpul meticulos “bun….avem un accelerat la 18 asta inseamna 8 ore de mers 4 urcam 4 coboram si bagam o marja de eroare de +15 minute sa ajungem la tren”.
Pornim noi voios pe traseu iar la 20 min. de mers ne intalnim cu primul muntoman “salut salut” cum e traseul pana sus? Pai eu am o batatura si ma intorc, cobor de juma de ora dar se merge destul de bine. Boon…..am luat coltarii degeaba la naiba! Urcam ce urcam si deja apar portiuni de zapada si gheata…..fericit in gandul meu ca aveam coltarii la mine ma rugam sa fie tot traseul numai gheata. Deja apar probleme de aderenta cu bocancii dar nu-I nimic ne descurcam….dupa 20 min. de urcus siontac siontac Andrei spune “ba e bine cu betele alea” ok ia si tu unu….si da-i si urca ajungem la un coboras destul de ciudat, cobor si in spatele meu il vad pe Andrei cum aluneca gata gata sa cada, se echilibreaza repede si pornim iar in traseu. Auzim niste voci in spatele nostru iar cand ne uitam doi pustani imbracati in trenning, adidasi, pantofi si toate cele…..echipati nu gluma! Am crezut ca sunt localnici si stiu despre ce e vorba si ii intreb serios “ati mai fost pe traseul asta?” la care ei senini “nu habar n-avem dar incercam si noi” ma uit la ei si le spun “daca nu aveti echipament ar fi bine sa va intoarceti e destul de periculos” pe semen chiar m-au ascultat ca n-au mai continuat traseul. Si bine au facut.
Apar portiuni tot mai mari de gheata si hotaram sa punem coltari…..zis si facut. Continuam traseul si urcam linistiti cu o aderenta maxima pe gheata ca oglinda. Ajungem la o vale expusa, facem un popas si mancam niste ciocolata si alune, unde facem niste traverseuri destul de ciudate dar fara sa puna probleme. “Mai e mult?” deja aparea oboseala din cauza pantei inclinate si a sapatului de poteca. Dar nu-I nimic! Uite niste oameni in fata! Hai ca poate ii ajungem….da sigur! Continuam noi oarecum epuizati, ne oprim la o stanca sa ne odihnim, mancam ceva si pornim. Incet incet ajungem aproape de platou. Deja ceasul arata 13:30 si era cazu sa incepem coborarea sa prindem trenul de 18. Hai ma sa mai urcam putin….si iata ca putinul ala ne-a dus exact la cabana unde toata oboseala a disparut cand am intalnit 2 schiori si un cutu cutu care latra de zor.
Hai sa scoatem coltarii! Si privind inspre babele observ pe o pajiste alaturata un “stol” de capre negre! Pozeee pozeee. Am facut cateva poze si ne-am indreptat spre cabana nu inainte sa ii dam lu “nea gigel” (cum il poreclisem pe cutu) o bucatica din sandwich-ul nostru. Scoatem coltarii si intram in cabata timizi….suntem intampinati de un al 2-lea cutu ceva mai bland si de cabanier care ne spune “ Ce cautati aici? Nu ati citit pe usa?” Aaaa ce sa citim? Nu scrie nimic….”ah nu mai scrie? Pai ma baieti e incihsa cabana din pacate nu avem nimic aici….” Nici macar un ceai…….dar puteti sa stati sa va odihniti in sala de mese. Ne asezam mancam ceva, soarbem o cana de vitamina C efervescenta si pornim la drum. Ceasul era deja 14:15 asa ca eram cu 15 minute in urma programului. Hai sa ne grabim! Si da-I si alearga pe vale……Auzi da nu putem sa ne dam noi pe fund aici? Ba da…..Si da-I competitie pana jos care se da mai repede si care se opreste mai repede in pioleti si bete…..si iata ca panta pe care abia o urcasem in 2 ore jumate o coborasem in mai putin de 15 min. Deja eram in avantaj! Cu mult….ne mai oprim putin mai facem niste poze, mai targem un concurs, apar urmele celor 2 schiori si decidem sa le urmam fara a ne gandi macar o secunda ca noi am iesit cu mult de pe tarseul marcat. Dar tot raul spre bine deoarece am ocolit lejer portiunea aceea cu traverseuri si am ajuns exact la intrarea in padure. Era ora 15:00 si eram cu mult in avantaj. Urmeaza o coborare prin padure fara incidente majore, exceptand faza cand dupa ce mi-am scos coltarii am alunecat pe gheata si am cazut in fund dar fara sa ma ranesc. Se face ora 16:00 si noi deja eram la intrarea in traseu din Busteni….decidem sa luam Acceleratul de 16:50 asa ca pornim in pas rapid spre gara. Ajungem acolo si normal….”nu mai avem bilete cu loc” nu-I nimic…fara loc…. Luam biletele si nme ducem pe peron. Punem echipamentul la uscat in ciuda privirilor insistente ale celor din jur. Dar noua nu ne pasa….eram fericiti ca facusem o dtura splendida. Apare trenul ne urcam….ne bagam acolo la bagaje unde stam si jos. Apropae de Comarnic decidem sa intram intr-un compartiment sa ocupam 2 locuri goale fara ca fata din compartiment sa se supere. Apare si nasul ne verifica biletele si pleaca. Se ocupa si celelalte locuri libere, apare o discutie intre cei din compartiment si fara sa simtitm ajungem in Bucuresti cu pareri de rau ca inca o zi pe munte s-a terminat asa usor.
Tura a fost reusita din anumite puncte de vedere:
- am exersat opririle in pioleti si bete
- am vazut cum e sa aluneci foarte repede la vale pe zapada.
- am invatat sa ascultam ce se intampla in jurul nostru si sa reactionam rapid
- fara coltari si piolet nu aveam ce cauta pe traseu
Din pacate nu am reusit sa ajungem si la Crucea Caraiman dar aceasta nu fuge de acolo nu?
In ciuda oboselii acumulate am reusit sa ne descurcam si sa urcam traseul in mai putin de 4 ore si sa il coboram in mai putin de 2 (fara pic de lauda il felicit pe Andrei pt felul in care s-a miscat astazi)
Cu stima si respect,
Cosmin (Martian)
