Reciclează, chiar contează!

     Stau şi citesc…. Stau rezemată de un copac cu trunchiul nu foarte gros şi asta mă bucură pentru că ştiu că-mi împărtăşeşte acelaşi entuziasm tineresc faţă de nuvela mea de dragoste. Umbrele crengilor lui mă feresc de soare şi astfel sunt convinsă că pot pierde timpul până la apus alături de el. Dacă într-o zi va fi tăiat? O să fiu infidelă şi mă voi aşeza la umbra altuia…până va fi tăiat şi el… dacă pajiştea va rămâne goală, firul subţire al florilor mă vor feri de soare cu atât drag? Dar cred că am o altă solutie, o să reciclez multă, multă hârtie şi copacul meu va creşte îmbrăţisându-mă în semn de mulţumire.

   Salvaţi-vă copacii ! Susţine  echipa ECOTUR in programul de reciclare de la sfarsitul sesiunii in cadrul caminelor din ASE.

Reciclează, chiar contează!

www.club-ecotur.ro

scrie un comentariu »

Film pentru prieteni (regia Radu Jude, 2011)

Film pentru prieteni (regia Radu Jude, 2011)
-Ochi pentru ochi, film pentru film-

       Asociaţia Culturală Macondo vă invită luni, 5 decembrie, ora 21:00, la Filmul Film pentru prieteni ce va rula la Noul Cinematograf al Regizorului Român. Proiecția va fi urmată de o discuție condusă de criticul de film, Florin Barbu cu regizorul Radu Jude.

       Actorul principal, Gabriel Spahiu, joacă rolul unui bărbat disperat de indiferenţa cu care îl tratează toţi, de la fiu până la prieteni, şi care decide în cele din urmă, să-şi pună capăt zilelor. Monologul testamentar filmat foarte realist, include lista prietenilor acestui om deznădăjduit cărora fosta soţie le poate arăta caseta video înregistrată de el. Tuturor acestor prieteni, bărbatul le reproşează superficialitatea şi modul nesimţit prin care aceştia şi-au abandonat prietenul, soţul şi nu în ultimul rând, tatăl.

       Filmul este făcut din proprii bani ai regizorului, iar echipa este alcătuită numai din prieteni de-ai săi. Proiecţia din cadrul NCRR-ului este una din puţinele ocazii de a-l vedea, filmul nefiind destinat comercializării.

Regia: Radu Jude
Actori: Gabriel Spahiu, Serban Pavlu , Lucia Maier
Dramă, An: 2011   Preţul unui bilet este de 3,5 lei pentru studenţi*, 10 lei pentru adulţi.
Durata : 60 minute

Organizator: Asociaţia Culturală Macondo
Cu sprijinul: Centrul Naţional al Cinematografiei, Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Adresa: Noul Cinematograf al Regizorului Român (Str. Monetăriei nr. 3, în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român).

Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.ncrr.ro sau pagina de Facebook Noul Cinematograf al Regizorului Român şi pagina cineclubului Luni de film.

*2 studenti intra cu un bilet de 7 lei

scrie un comentariu »

După-amiaza unui torționar (regia Lucian Pintilie, 2001)

După-amiaza unui torționar (regia Lucian Pintilie, 2001)

-Ochi pentru ochi, film pentru film-

     Fie că sunt filme ale căror role s-au prăfuit în cinemateci, fie că sunt filme proaspete pe care nu aţi apucat să le vedeţi, la toate acestea vă invităm să vă uitaţi şi, cel mai important să dezbateţi în jurul lor.

     Asociaţia Culturală Macondo vă invită luni, 21 noiembrie, ora 21:00, la Filmul După-amiaza unui torţionar ce va rula la Noul Cinematograf al Regizorului Român. Proiecția va fi urmată de o discuție condusă de criticul de film, Florin Barbu.

     Franţ Ţandără, un fost torţionar în închisorile României, este pregătit să-şi mărturisească crimele în faţa unei jurnaliste şi a unui fost deţinut politic. Cei doi îl întâlnesc în gară la Giurgiu, unde Ţandără îi întâmpină cu flori. Dar confesiunea se confruntă cu probleme încă de la început: reportofonul nu funcţionează, Ţandără vorbeşte prea încet sau prea repede… Bărbatul îşi începe povestea cu detalii nesemnificative: tatăl său a lucrat în armată, anii de şcoală, rătăcirile de la sfârşitul războiului. Jurnalista încearcă să-l încolţească cu întrebări despre cariera de torţionar, dar primeşte răspunsuri evazive. Nevasta lui Ţandără intervine şi le cere să nu-i mai tortureze soţul…

După-amiaza unui torționar 

Regia: Lucian Pintilie Actori: Radu Beligan, Gheorghe Dinica, Ioana Ana Macaria;

Dramă An: 2001  Preţul unui bilet este de 3,5 lei pentru studenţi, 10 lei pentru adulţi.

Organizator: Asociaţia Culturală Macondo
Cu sprijinul: Centrul Naţional al Cinematografiei, Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Pentru mai multe detalii accesati : www.nccr.ro .

scrie un comentariu »

Mircea Daneliuc vine la cineclubul Luni de film

pe timp de frig se poartă LUNI DE FILM

            Fie că sunt filme ale căror role s-au prăfuit în cinemateci, fie că sunt filme proaspete pe care nu aţi apucat să le vedeţi- la toate acestea vă invităm să vă uitaţi şi, cel mai important , să dezbateţi în jurul lor.

            Asociaţia Culturală Macondo vă invită luni, 7 noiembrie, ora 20:30, la prima proiecţie din seria Cinecluburilor LUNI DE FILM. Filmul Iacob va rula la Noul Cinematograf al Regizorului Român şi va fi prezentat de criticul de film, Florin Barbu. Proiecţia va fi urmată de o discuţie onorată de regizorul filmului, Mircea Daneliuc.

Filmul Iacob a fost nominalizat la premiile Academiei Europene de Film, la categoriile “cel mai bun actor” şi “cel mai bun film”.

Iacob este istoria unui miner din Transilvania care se căsătoreşte cu văduva unui sinucigaş. Iacob (Dorel Vişan) însuşi e încarnarea forţei vitale, aparţinând categoriei lui Wozzeck, un om funciarmente decent şi onest care reacţionează la tensiunea atmosferei brutale din colonia de mineri unde locuieşte. Munca abrutizantă şi ochiul incredul al autoritatilor (s-au furat pepite din mină), îl conduc la alcool şi la gelozie. Umilit, bănuit pe nedrept a fi sustras aur, Iacob e transferat punitiv la o altă exploatare, mai indepărtată de casă. Efortul este epuizant, drumul fără sfârşit. De Crăciun, pentru a scurta timpul ajungerii la copii, omul se urcă pe furiş intr-o corfă de funicular. Dar zgomotul uniform al roţilor se opreşte. De Sărbători, pentru două zile, mina opreşte curentul electric. Suspendat la 200 de metri deasupra prapastiei, Iacob trebuie sa faca ceva pentru a rezista frigului… Aparent, acţiunea filmului se petrece în anii ’30. Dar e numai o aparenţă…

Preţul unui bilet este de 7 lei.

Adresa: Noul Cinematograf al Regizorului Român (Str. Monetăriei nr. 3, în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român).

Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.ncrr.ro sau pagina de Facebook Noul Cinematograf al Regizorului Român şi pagina cineclubului Luni de film.

scrie un comentariu »

Muntii Bucegi – Valea Bucsoiului si Creasta Balaurului

“Dacă ai un dor ce te framânta

Nu căta că-i drum obositor

Hai prietene cu min’ pe stanca

Pe cararile Bucegilor

Pe Morar în nopti cu luna plina

Sau pe brânele Bucsoiului

Vin scaldate parca în lumina

Zânele din Valea Cerbului.”

Scurta istorie

Etimologia spune ca denumirea de Bucegi vine defapt de la Buceci sau Bucsa deviat din Bugeac: BUGEÁC s. Ținut de stepă brăzdat de văi adânci și seci și lipsit de ape curgătoare. Probabil prezenta jneapanului numit si “bugeac” a dus la denumirea muntilor Bucegi. Lingvistii susțin chiar că Bucșoiul, unul din brațele stelei de munți ce se intâlnesc în vârful Omu, își are numele derivat de la Buc, Bucur (nume autentic dacic).

Valea Bucsoiului si Creasta Balaurului

Gandindu-ma ce sa fac la sfarsitul saptamanii am hotarat sa plec impreuna cu Dorin prin muntii patriei asa ca am luat drumul Bucegilor. Ne intalnim sambata dimineata in Gara de Nord si ne suim veseli si obositi in acceleratul de 6:08 catre Satu Mare, cu destinatia Busteni. Dupa indelungi discutii ajungem in Busteni. Vorbim cu un taximetrist sa ne duca pentru 15 lei pana la Gura Diham de unde aveam sa incepem traseul.

In drum oprim sa luam ceva batoane de ciocolata si ajungem la 8:45 in Gura Diham. Ne pregatim rucsacii, scoatem betele si pornim in pas alert spre Poiana Izvoarelor. Ajungem in 50 min. si ne asezam la un biscuite si o halva.

Pornim in pas alert catre Take Ionescu si in 30 min. ajungem la intrarea din Valea Bucsoiului. Mancam ceva rapid, scoatem echipamentul de catarare,strangem betele, ne echipam si pornim usurel pe vale. Zapada este foarte stabila si numai buna pentru coltari. Incet incet urcam asigurandu-ne in pioleti. Soarele straluceste pe cer si vremea pare numai buna. In departare in platoul Bucegilor deja incep sa se stranga nori de ceata dar suntem increzatori ca vremea va tine cu noi. Bocancii imi joaca putin feste in picioare asa ca ma opresc si imi strang sireturile. Dorin imi da niste sfaturi legate de urcarea pe vale asa ca ii ascult sfaturile constiincios. Panta incepe sa fie din ce in ce mai inclinata, norocul nostru cu pioletii in care ne ajutam.

Facem stanga apoi dreapta iar stanga si continuam traseul “tot in sus”. In departare vedem si cateva capre negre ce ne incanta privirea. Norii par din ce in ce mai amenintatori si vedem cum se asterne ceata. Din fericire nu avem parte de vant ceea ce face ca urcarea sa fie mai usoara. In departare se aude un suier ce se aude din ce in ce mai pronuntat cu fiecare pas pe care il facem. Ajungem undeva la jumatatea vaii si observam pe partea stanga un siroi de apa ce curgea vertiginos pe sub zapana pe care noi urcam. Nu-i problema stratul de zapada are mai bine de 4 m grosime asa ca nu ne facem griji. Cateva poze si continuam traseul. Apare si prima saritoare fara zapada pe care o facem “tip top” un pas aici un pas acolo, atentie la coltari si depasim saritoarea.

Cateva poze cu Valea Prahovei ce o lasasem in urma undeva la ora 8:30 si continuam ascensiunea. Pe ici pe colo cate o floare timida iese la suprafata. Inca o saritoare neacoperita iar grija la coltari si pioletul in spate. Trecem de saritoare si panta deja ia inclinatie destul de mare. Infigem zdravan pioletii in zapada ce acum devine gheata si ii dam cu incredere. o poza ici o poza colo, admiram norii furiosi ce se apropie de noi dar continuam traseul. Se lasa ceata serios si deja nu mai putem vedea la 2 m in fata. Ajungem la un bolovan cazut si abordam traseul pe sub el, infigem serios coltarii si pioletii in zapada dura si continuam cu incredere. Spre bucuria noastra se ridica ceata si iata-ne ajunsi la iesirea din vale. Ne oprim sa mancam ceva rapid, scoatem coltarii, admiram Bucegii in toata splendoarea lor si pornim cu incredere pe Creasta Balaurului. In departare norii se agita si incep sa apara fulgerele, nu prea e de bine. Continuam cu incredere ratacim usor traseul dar il gasim rapid, innotam prin jnepeni, cateva traversari si o stanca iesita abordata cu incredere. Incepe sa picure si nu ne incanta deloc.

Terminam din fericire Creasta Balaurului si pornim rapid spre Timbal. Incep fulgere si tunete si nu stim cum sa coboram mai repede. Se pune pe o ploaie serioasa ce ne uda pana la piele. Ajungem in Timbal facem o pauza scurta si pornim rapid spre intrarea din Valea Morarului. Ajungem in V.M. si fix la intrrarea in vale ne oprim sa ne schimbam de hainele ude. Moralul nostru este destul de ridicat pentru ca am terminat ce ne propusesem in siguranta. Continuam pe triunghi rosu, parasim poteca marcata si ajungem la Casa de Vanatoare. Facem o scurta pauza si pornim catre Gura Diham bucurosi ca s-a oprit ploaia. facem catreva traversari ale raului si ajungem in Gura Diham undeva pe la ora 17:20. Dorin se schimba de sosetele umede, mancam cate o eugenia si pornim usor pe drumul forestier spre Busteni. Nu plecam bine ca trece un nene binevoitor cu o Dacie pe langa noi, ii fac semn si ne ia cu masina pana in Busteni.

Ajungem in gara, aflam ca avem tren la 18:50 asa ca ne oprim in “Pierde trenu” sa bem o bere si sa mancam ce mai avem prin rucsaci. Ne suim ametiti in tren si pornim lungul drum spre Bucuresti fericiti c-am facut o tura frumoasa si c-am trecut prin peripetiile acelea fara sa patim ceva.

Va saluta cu respect,

Cosmin

 

scrie un comentariu »

Responsabilitate ecologică în şcoli

Anul voluntariatului, 2011, aduce în prim plan toate măsurile întreprinse de voluntarii din cadrul organizaţiilor nonguvernamentale pentru a face oamenii mai responsabili şi implicaţi, optimişti şi cu zâmbetul pe buze, ştiind că au un sprijin în voluntarii cu soluţii la problemele societăţii.

Clubul de Turism şi Ecologie Ecotur face un pas în plus în această acţiune de sprijinire a persoanelor şi aduce în atenţie importantă educării în spirit ecologic a copiilor din clasa a IV-a. Zilele acestea Ecotur desfăşoară proiectul de responsabilitate ecologică în şcoli, propunându-şi promovarea valorilor de acest tip în rândul copiilor pentru a forma un comportament responsabil.

Motivaţia Ecotur în a desfăşura acest proiect este strâns legată de interesul în formarea acestor elevi că viitori oameni care vor trata în mod corespunzător mediul înconjurător, întrucât vor fi o componentă a lui prin admirarea şi conservarea acestuia. Importanta proiectului rezidă din principiile după care oamenii ar trebui să se ghideze în general în viaţă: responsabilitate, iubire faţă de natură, respect şi perseverenţa, iar „omuleţii”, tinta proiectului nostru, sunt întotdeauna receptivi la mesajele care informează despre necesitatea protejării unui lucru fragil şi aflat mereu în pericol deteriorării.

Pentru a-şi atinge obiectivele de responsabilizare ecologică a copiilor, Ecotur va demară trei etape ale proiectului, printre care familiarizarea elevilor cu membrii organizaţiei, cât şi cu noţiunea de ecologie, realizarea de colaje şi plânse pe teme ecologice şi valorificarea cunoştiinţelor, prin antrenarea elevilor în activităţi outdoor şi evaluarea cunoştiinţelor dobândite utilizând metode nonformale.

Şi, cum la vârsta de 10 ani, jocul face parte din activităţile didactice folosite pentru instruirea copiilor, Ecotur s-a gândit că post-it-urile colorate cu rol de frunze sănătoase aparţinând copacilor, scenete, rebusuri, realizarea unor plânse cu tema ecologică, premierea planselor sunt metode interactive prin care elevii dobândesc noţiuni importante despre cum ar trebui să arate o lume ce respectă principiile unei vieţi sănătoase şi curate. Iar rezultatul nu poate fi decât unul cu imense satisfacţii, atât pentru noi, cât şi pentru micii ecologişti în formare, întrucât interestul pe care îl manifesta pentru „ora de responsabilitate ecologică” va corespunde cu paşii pe care ei îi vor face în protejarea naturii.

Plansele lucrate cu entuziasm de copii vor fi expuse în diferite spaţii culturale sau universitare, unde se va observa în ce măsură elevii şi-au însuşit noţiunile prezentate în cadrul celor trei întâlniri cu ei şi cât de importantă este realizarea de astfel de proiecte în continuare, pentru a le menţine interesul pentru problemele societăţii, dar şi pentru a educa spiritul eco-civic al tinerilor.

Zâmbetele lor sunt o motivare pentru Ecotur să îşi continue activitatea în spiritul conservării mediului înconjurător şi a informării oamenilor în legătură cu toate măsurile ce pot fi întreprinse pentru a reduce din poluarea existenta în oraşe, o problemă de actualitate pentru naţiunile lumii.

Articol scris de Ioana Borcea

scrie un comentariu »

Saptamana responsabilitatii

“Saptamana Responsabilitatii – Da, putem!” – homeopatie pentru business!

3 ministere si un organism international renumit isi dau mana in promovarea si necesitatea implementarii responsabilitatii sociale in Romania, intr-un eveniment de business, unic si in premiera

Bucuresti, 2 mai 2011  – Timp de patru zile, intre 11 – 13 mai, presedinti de companii, ministri, reprezentanti ai autoritatilor centrale, experti internationali din Europa Centrala si de Est, practicieni, reprezentanti ai societatii civile, jurnalisti vor dezbate, vor face schimb de bune practici si mai ales vor pleca cu un plan de actiune actualizat din perspectiva acestui instrument de business, adica dpdv al responsabilitatii sociale corporatiste (CSR).

Obiectivul Saptamanii Responsabilitatii, care este continuarea seriei de conferinte internationale de CSR din Romania, este acela de a determina, pe parcursul a 3 zile, schimbarea abordarii manierei in care derulam afacerile si manierei in care actionam in viata.

Pornind de la tema centrala a conferintei, 3 directii sunt conturate:

  1. Spune-mi cum faci businessul, ca sa iti spun cine esti – este ziua dedicata IMM-urilor si multinationalelor. Dincolo de studii de caz, prezentari si dezbateri vor avea loc doua sesiuni de training tinute de experti internationali. In plus, participantiivorputeaaflachiar de la presedintiicompaniilor de succes care le suntasteptarilesi care suntcriteriiledupa care judecaimplicareaintr-un proiect de responsabilitatesociala.
  2. Ajuta-ma ca sa te ajut – este ziua dedicata organizatiilor non guvernamentale. Corporatisti si colegi din presa vor aborda specificsipersonalizat cum se poatevorbipe “limba” fiecaruipartener de interes.
  3. Noi suntem cei pe care ii asteptam – este ziua de Voluntariat. In fiecare zi din cele trei ale evenimentului vor fi sectiuni specifice dedicate voluntariatului. In plus, VIP-uri vor celebra  pe cei care sunt volunDARi, pe cei care au ales sa imbratiseze “meseria”de voluntariat.

“Saptamana responsabilitatii – Da, putem!” este o oportunitate pentru fiecare dintre participanti – companii, organizatii non guvernamentale, jurnalisti – sa invete unii de la altii, sa schimbe opinii si chiar sa porneasca noi proiecte sau parteneriate.”declara initiatoarea proiectului Luminita Oprea.

“Saptamana responsabilitatii – Da, putem!”  are loc cu sustinerea Enel Romania, care va invita sa luati parte la un eveniment unic la noi in tara. Organizatorii sunt Saga Business&Community si Inspire Business.

Date statistice

  • 44% din public considera ca atunci cand cumpara produsul unei companii este extrem de important ca aceasta sa demonstreze un grad ridicat de responsabiliate sociala
  • 81% din tineri cred cu convingere in puterea practicilor de business responsabil, care pot imbunatati profitabilitatea in timp cu 81%
  • 86% din investitori iinstitutionali din Europa considera ca managementul riscului social si de mediu va avea un impact pozitiv pe termen lung in ceea ce priveste valoarea de piata a companiei
  • peste 50% din directorii executivi din Europa considera ca beneficiile de business ale responsabilitatiilor corporatiste nu suntexagerate

Detalii despre conferinta pe www.saptamanaresponsabilitatii.ro

Evenimentul este prezent in agenda binecunoscutului organism international CSR Europe.

scrie un comentariu »

Practica in turism

Anul acesta se desfasoara  a IV-a editie consecutiva a proiectului “Practica în turism” realizat de ECOTUR în parteneriat cu ANAT (Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din România).
Prin acest proiect ECOTUR urmareste sa ofere tinerilor posibilitatea de a acumula experienta si competentele necesare pentru a deveni angajati valorosi în cadrul unitatilor de turism care activeaza în România.
Studentii îsi pot depune CV-ul si scrisoarea de intentie pentru a face practica la o agentie de turism sau hotel din Bucuresti. Fiecare student poate face 4 optiuni din catalogul cu agentiile participante pe care îl gaseste la stand.
Ne gasesti în perioada 21 februarie – 4 martie la etajul 1 în Comert între 10.30 – 16.30 pentru ati începe o cariera în turism.

Catalogul cu agentiile participante, situatia actualizata precum si sfaturi privind redactarea CV-ului si a scrisorii de intentie le gasiti accesând blogul dedicat proiectului: www.practicainturism.wordpress.com
Ne poti urmari activitatea pe Facebook si pe Twitter

Te asteptam!

Comentarii (3) »

O intalnire cu “Duhul aurului”

Luni, 24 ianuarie, de la ora 19:30, cineclubul Luni de film de la Noul Cinematograf al Regizorului Român  propune un nou titlu de referinţă al cinematografiei româneşti. Duhul aurului (1974), de Dan Piţa şi Mircea Veroiu, este pandantul mai cunoscutului film Nunta de piatră (1973), semnat de acelaşi tandem scenaristic-regizoral şi prezentat cu succes, în cadrul cineclubului de la NCRR, pe 29 noiembrie 2010. Pe 24 ianuarie, Dan Piţa revine la Luni de film, pentru a discuta cu spectatorii despre o altă creaţie importantă a carierei sale regizorale.

Între iulie-septembrie 1971, Dan Piţa, Mircea Veroiu şi echipa lor au filmat, în zona Roşia Montană, patru mediumetraje inspirate de povestirile lui Ion Agârbiceanu, menite a alcătui un singur film. Pe parcurs, factorii de decizie din cinematografia epocii au hotărât să se reţină pentru versiunea finală din Nunta de piatră, lansată în ianuarie 1973, doar două mediumetraje (Fefeleaga de Mircea Veroiu şi La o nuntă de Dan Piţa), urmând ca celelalte două (Mârza de Mircea Veroiu şi Lada de Dan Piţa) să alcătuiască un alt lungmetraj, Duhul aurului, cu premiera în octombrie 1974. Duhul aurului a obţinut cinci premii ale Asociaţiei Cineaştilor din România (ACIN) pe anul 1974 – pentru regie, imagine (Iosif Demian), interpretare feminină (Eliza Petrăchescu), muzică (Dorin Liviu Zaharia), montaj (Dan Naum) –, precum şi Premiul special al juriului la Festivalul de la Bergamo, 1975.

Lumea Munţilor Apuseni de la sfârşitului veacului al XIX-lea e dominată de mirajul aurului, care-i împinge pe oameni la cruzime, crimă şi nebunie. În Mârza, „demonul galben” pune stăpânire pe cârciumăreasa unui sat, care strânge cu aviditate avere pentru zestrea fiicei. În Lada, atracţia aurului o face pe o văduvă tânără şi frumoasă să se recăsătorească cu un bărbat vârstnic, care ţine în casă o misterioasă ladă ferecată. Din distribuţia celor două mediumetraje fac parte Eliza Petrăchescu, Ernest Maftei, Liviu Rozorea, Elisabeta Jar-Rozorea, Lucia Boga, Dora Ivanciuc şi Alexandru Mihai.

Cineclubul Luni de film s-a reluat pe 17 ianuarie cu o proiecţie-eveniment, în cadrul căreia regizorul Liviu Ciulei şi actorul Victor Rebengiuc au prezentat filmul Pădurea spânzuraţilor (1965) în faţa unei săli arhipline.

Preţul unui bilet întreg la cineclub este de 7 lei; iar al unui bilet redus, pentru studenţi, de 3,5 lei.

scrie un comentariu »

Recicleaza! Chiar conteaza!

Clubul de Turism si Ecologie Ecotur organizeaza în perioada 15 – 18 februarie o actiune de strângere a maculaturii în cadrul proiectului „Ecotur pentru hârtie”, desfasurata în special pentru a trage un semnal de alarma cu privire la consumul excesiv al resurselor naturii care se realizeaza prin simpla aruncare a hârtiei la gunoi.
Pentru a usura munca persoanelor care doresc cu adevarat sa recicleze pentru a locui  într-un mediu mai sanatos si responsabil, voluntarii din cadrul Ecotur vor începe cautarea hârtiei de reciclat, în Moxa în zilele de 4 si 16 februarie si în Belvedere, pe 5, 17 si 18 ale aceleiasi luni.
Care sunt motivele pentru care încurajam obtinerea unui numar cât mai mare de hârtie pentru reciclat? Aruncatul hârtiei la gunoi înseamna poluare, alunecari de teren, schimbari climatice majore, în timp ce o tona de hârtie reciclata echivaleaza cu reciclarea unui ziar si doua coli albe pe zi, timp de un an.
Diferenta dintre benefic si distrugerea mediului în care traim devine din ce în ce mai graitoare în conditiile în care nu stim exact ce avem de facut pentru a ne proteja pe noi si pe cei din jurul nostru.

Stiati ca…
Pentru fiecare tona de hârtie reciclata se salveaza:
-cel putin 30.000 l de apa;
-3000 – 4.000 KW electricitate (destul pentru un apartament de 3 camere/an);
-95% din poluarea aerului.
O familie foloseste în medie pe an o cantitate de hârtie echivalenta cu 6 copaci?
Este nevoie de un copac de 15 ani pentru a produce 700 de pungi de hârtie?
Fiecare tona de hârtie reciclata poate salva 17 copaci?

Hârtia este un produs biodegradabil. Asta înseamna ca atunci când ajunge în gropile de gunoi, în timp ce putrezeste, produce metan, un gaz greenhouse foarte puternic (de 20 ori mai puternic decât CO2). Încalzirea globala a început sa fie o realitate acceptata din ce în ce mai mult la scara mondiala, iar emisiile de CO2 si metan nu influenteaza în mod pozitiv o încetinire necesara a acestui proces.
Este la moda sa reciclam. De ce sa nu acceptam faptul ca judecata oamenilor se schimba din ce în ce mai mult spre o viziune ca trebuie sa protejam societatea din moment ce autoritatile nu vad în acest aspect o prioritate. Formatiile rock din lume sunt adepte ale formarii unei impresii generale în mintea oamenilor conform careia fenomenul reciclarii este unul vital pentru acestia, întrucât o tona de hârtie reciclata echivaleaza cu 20 de copaci netaiati, 3.800 kWh, 32.000L de apa economisiti si 27 Kg de substante poluante neeliberate în atmosfera.
Desi suna cliseesc, faptul ca tu reprezinti schimbarea de care societatea are nevoie este cel mai adevarat lucru în acest moment al crizei financiare. Gândeste-te doar ca tu ai un rol în cercul de prieteni în care te dezvolti si poti influenta modul în care si cei din jurul tau vad acest proces. Satisfactia personala este ceea ce te va motiva sa construiesti si pentru prietenii tai o punte între responsabilitatea sociala si personalitate. Ajuti la dezvoltarea unei persoane si constructia ta morala îsi gaseste obiective pentru a deveni baza viitoarei generatii de lideri ai lumii.
Acum este foarte usor sa iei parte la ceea ce noi numim justificat salvarea mediului, întrucât exista centre care îti accepta maculatura si care chiar pot veni sa ti-o ridice daca situatii de conjunctura nu te ajuta sa ajungi în timp util la respectivele depozite.
Reciclând numai jumatate din hârtia folosita astazi în lume se poate acoperi aproximativ 75% din necesarul de hârtie noua. Risipa este de domeniul trecutului daca luam în considerare caracterul omului modern si interesul sau pentru a trai într-un viitor care sa îi asigure toate resursele de care are nevoie pentru a se dezvolta.

Un lucru important care nu s-a mentionat in articol este faptul ca hartia poate fi adusa la sediul Ecotur, din strada Frumoasa nr.31, etaj 1, camera 22, in perioada 15 – 18 februarie, intre orele 10-12 si 16-18!

Comentarii (5) »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.